HOME | DD

Description
Privi in jur, strangand in mana stanga o biluta lucioasa rosie in timp ce mana dreapta o intinse spre sticla de apa in aceelasi moment ca si ea, dar se opri. Stia ca putea sa isi croiasca drum prin aerul sufocant de august pana la sticla si sa ii atinga mana in timp ce mana ei cauta aceeeasi destinatie. Stia ca poate sa faca acest lucru fara ca cei din jur sa considere ascet act doar un pretext pentru ai simti atingerea. Ea era a lui. O putea atinge, ii putea zambi, putea sa se inece in mirosul ei si sa isi imagineze culoarea balansoarului ce ii astepta acasa, undeva, in viitor.
      Isi pleca din nou privirea spre bila rosie, lucioasa pe care o ascundeda acum in ambele palme. Si ea il vazu. Era una din ciudateniile lui. Probabil era modul lui de a-si exterioriza tristetea sau melancolia sau o dorinta imposibil de indeplinit, cu toate ca nuu mai parea genul de persoana care sa ascunda dorinte de neindeplinit. Il vazuse des singur, in birou, numarand bilute colorate si lucioase asemenea celei pe care o purta mai mereu cu el. Una verde. Una portocalie. Una roz. Una lila. Una galbena. Una albastra. Si una turcoaz. Avea 7 care stateau ascunse intrt-un sertar, in biroul lui. Si mai era cea rosie pe care o avea cu el aproape oriunde.
      O privi cum sculpteaza, in marginea mesei din lemn, contururile unor litere asemenea unui copil care nu gaseste o modalitate mai sincera de a-si demonstra afectiunea.
      - E barbar... spuse el serios fixandu-si privirea pe expresia fetei ei. Ea surase sfidator si continuna sa scrie, de data aceasta pe o foaie pe care o gasi scotocind prin gramada de reviste, cataloage, caiete si carti de vizita cu aer formal.
      Nu stia ce-i cu biluta rosie la care tinea atat si de ce o purta cu el, nu ii spusese niciodata. Poate se temea sa o lase langa celelalte pt ca le considera ghinioniste. Nu! Nu era asta! Isi amintea ca o avea de cand o cunoscuse. Chiar din prima zi! Sau poate din a doua zi. In prima zi nu observase nimic la el. Doar faptul ca se inrosise si nuu o privea in ochi. Erau pe atunci colegi de facultate. Trecusera mai mult de trei saptamani de la incecperea cursurilor si se astepta sa isi cunoasca toti colegii dar el fusese internat in spital. Avusese o forma grava de pojar. Cat de penibil! Copiii au pojar. Cum putea sa ii zica asta? Putea sa inventeze ca fusese oprit la vama si nu i-a fost permis sa se intoarca. Ca era la sfarsitul expeditiei lui in jurul lumii si ca pentru trei saptamani a trebuit sa supravietuiasca, aproape fara nici o resursa financiara in Ucraina. Dar el i-a spus sincer si serios ca a avut o forma grava de pojar. Probabil de aceea se inrosise.
      A doua zi, scapa bila rosie si ea o ridica si se apropie de el. „Un cavaler veritabil!” ii spuse facand o plecaciune si el se inrosi din nou si ii intinse mana. „ Mihai”. „Maia”. Avea un aer tare zapacit asa rosu in obraji, cu tricoul usor sifonat, cu parul ridicat intr-un mod nefiresc in parte stanga a capului si cu tenesii verzi care nu se asortau cu nimic. Azi din toata imaginea lui ramsese doar expresia usor pierduta si zapacita. Parea matur. Constant. Frumos. Dar si atunci era simpatic. Era pierdut. Ii tot soptea ceva despre cirese balbaindu-se. Nu isi mai amintea ce. „Hai! Ia bila si lasa-ma sa iti arat ce ai pierdut”. Si de acolo a pornit totul. Au devenit in scurt timp mai apropiati decat si-ar fi putu inchipui. Erau cei mai buni prieteni si asa au ramas pana la sfarsitul facultatii si mult timp dupa. El la fel de pierdut si aiurit. Ea la fel de fermecatoare si ocupata.
      Isi fixa privirea asupra gleznei ei si o ridica absorbind fiecare detaliu. Era la fel de frumoasa ca si atunci desi trecusera mai mult de 10 ani. Nu putea sa-si aminteasca daca o vazuse fara un iubit mai mult de o saptamana in timpul facultatii sau o buna perioada dupa ce o terminase. Mereu era indragostita si mereu lumea se indragostea de ea. Cum sa n-o iubesti? Era mai vie decat orice cunoscuse pana atunci, pana in prezent de fapt. Era mereu acidulata si dulce-acrisoara. Proaspata si intensa. Era ametitor sa fii in prezenta ei. Era... energie.
      Maia ridica privirea spre crengile copacului de langa masa lor. Era vremea pentru o pauza. Nu voia sa mai scrie desi cu siguranta nu-i dispacea sa faca acele liste la care lucra. De cand il stia pe Mihai, probabil dinante sa-l cunoasca acesta avusese un fel de cult pentru bilele colorate. Nu avea multe. Cand le vazuse prima data erau doar doua. Bila rosie era a treia. Pe parcursul anilor bilele se inmultisera. Nu isi amintea exact cand, cum si de ce le cumpara. Isi amintea doar ca ele apareau dupa ce el se detasa un pic de ea. Si ded fiecare data cand relatia lor redevenea ce fusese el incepea sa poarte biluta rosie cu el. Ah! Singurul motiv pentrru care el se detasa de ea era daca una din „amicele” lui deveneau ceva mai importante pentru el. Atunci devenea un pic prea serios, prea implicat, si ea prefera sa pastreze distanta. Dar mereu relatiile se terminau. Si ei erau mereu prieteni. Si ea era mereu fermecatoare si ocupata. Si el era mereu aiurit si pierdut, purtand biluta rosie, lucioasa cu el.
      - Buna!vocea unei fete ii intrerupse firul gandurilor.
      - Buna Cristina, zise Mihai serios.
      - Buna, zise si Maia tragandu-se mai aproape de Mihai pentr a-i facee Cristinei loc la masa lor.
      - Nu! Nu stau! Ma grabesc! Cum merg planuurile de nunta?
      - Bine. Facem lista de invitati, spuse Maia indreptandu-si privirea spre Mihai.
      - Atunci eu va las! Ah! Sunteti norocosi!
      Mihai scapa bila. Maia se ridica si se intinse dupa ea. Purta o pereche de balerini albi absolut ridicoli dar care pe ea veneau atat de natural, o fusta pana la genunchi alba cu buline rosii si cu o dantela ingusta pe margine, o bluza rosie incretita usor la marginea manecilor scurte si o esarfa alba brodata. In parul ondulat avea clame mici, rotundee ce semanau cu niste cirese.
      - Un cavaler veritabil!zise vioi cu o spranceana ridicata si se aseaza langa el.
      Mihai o saruta pe frunte, ii trecu mana prin par si isi lasa buzele aproape de umarul ei, imbatandu-se cu mirosul pe care il radia.
      - Mirosi a cirese. Nimic nu se compara cu mirosul de cirese.

Description
Privi in jur, strangand in mana stanga o biluta lucioasa rosie in timp ce mana dreapta o intinse spre sticla de apa in aceelasi moment ca si ea, dar se opri. Stia ca putea sa isi croiasca drum prin aerul sufocant de august pana la sticla si sa ii atinga mana in timp ce mana ei cauta aceeeasi destinatie. Stia ca poate sa faca acest lucru fara ca cei din jur sa considere ascet act doar un pretext pentru ai simti atingerea. Ea era a lui. O putea atinge, ii putea zambi, putea sa se inece in mirosul ei si sa isi imagineze culoarea balansoarului ce ii astepta acasa, undeva, in viitor.
      Isi pleca din nou privirea spre bila rosie, lucioasa pe care o ascundeda acum in ambele palme. Si ea il vazu. Era una din ciudateniile lui. Probabil era modul lui de a-si exterioriza tristetea sau melancolia sau o dorinta imposibil de indeplinit, cu toate ca nuu mai parea genul de persoana care sa ascunda dorinte de neindeplinit. Il vazuse des singur, in birou, numarand bilute colorate si lucioase asemenea celei pe care o purta mai mereu cu el. Una verde. Una portocalie. Una roz. Una lila. Una galbena. Una albastra. Si una turcoaz. Avea 7 care stateau ascunse intrt-un sertar, in biroul lui. Si mai era cea rosie pe care o avea cu el aproape oriunde.
      O privi cum sculpteaza, in marginea mesei din lemn, contururile unor litere asemenea unui copil care nu gaseste o modalitate mai sincera de a-si demonstra afectiunea.
      - E barbar... spuse el serios fixandu-si privirea pe expresia fetei ei. Ea surase sfidator si continuna sa scrie, de data aceasta pe o foaie pe care o gasi scotocind prin gramada de reviste, cataloage, caiete si carti de vizita cu aer formal.
      Nu stia ce-i cu biluta rosie la care tinea atat si de ce o purta cu el, nu ii spusese niciodata. Poate se temea sa o lase langa celelalte pt ca le considera ghinioniste. Nu! Nu era asta! Isi amintea ca o avea de cand o cunoscuse. Chiar din prima zi! Sau poate din a doua zi. In prima zi nu observase nimic la el. Doar faptul ca se inrosise si nuu o privea in ochi. Erau pe atunci colegi de facultate. Trecusera mai mult de trei saptamani de la incecperea cursurilor si se astepta sa isi cunoasca toti colegii dar el fusese internat in spital. Avusese o forma grava de pojar. Cat de penibil! Copiii au pojar. Cum putea sa ii zica asta? Putea sa inventeze ca fusese oprit la vama si nu i-a fost permis sa se intoarca. Ca era la sfarsitul expeditiei lui in jurul lumii si ca pentru trei saptamani a trebuit sa supravietuiasca, aproape fara nici o resursa financiara in Ucraina. Dar el i-a spus sincer si serios ca a avut o forma grava de pojar. Probabil de aceea se inrosise.
      A doua zi, scapa bila rosie si ea o ridica si se apropie de el. „Un cavaler veritabil!” ii spuse facand o plecaciune si el se inrosi din nou si ii intinse mana. „ Mihai”. „Maia”. Avea un aer tare zapacit asa rosu in obraji, cu tricoul usor sifonat, cu parul ridicat intr-un mod nefiresc in parte stanga a capului si cu tenesii verzi care nu se asortau cu nimic. Azi din toata imaginea lui ramsese doar expresia usor pierduta si zapacita. Parea matur. Constant. Frumos. Dar si atunci era simpatic. Era pierdut. Ii tot soptea ceva despre cirese balbaindu-se. Nu isi mai amintea ce. „Hai! Ia bila si lasa-ma sa iti arat ce ai pierdut”. Si de acolo a pornit totul. Au devenit in scurt timp mai apropiati decat si-ar fi putu inchipui. Erau cei mai buni prieteni si asa au ramas pana la sfarsitul facultatii si mult timp dupa. El la fel de pierdut si aiurit. Ea la fel de fermecatoare si ocupata.
      Isi fixa privirea asupra gleznei ei si o ridica absorbind fiecare detaliu. Era la fel de frumoasa ca si atunci desi trecusera mai mult de 10 ani. Nu putea sa-si aminteasca daca o vazuse fara un iubit mai mult de o saptamana in timpul facultatii sau o buna perioada dupa ce o terminase. Mereu era indragostita si mereu lumea se indragostea de ea. Cum sa n-o iubesti? Era mai vie decat orice cunoscuse pana atunci, pana in prezent de fapt. Era mereu acidulata si dulce-acrisoara. Proaspata si intensa. Era ametitor sa fii in prezenta ei. Era... energie.
      Maia ridica privirea spre crengile copacului de langa masa lor. Era vremea pentru o pauza. Nu voia sa mai scrie desi cu siguranta nu-i dispacea sa faca acele liste la care lucra. De cand il stia pe Mihai, probabil dinante sa-l cunoasca acesta avusese un fel de cult pentru bilele colorate. Nu avea multe. Cand le vazuse prima data erau doar doua. Bila rosie era a treia. Pe parcursul anilor bilele se inmultisera. Nu isi amintea exact cand, cum si de ce le cumpara. Isi amintea doar ca ele apareau dupa ce el se detasa un pic de ea. Si ded fiecare data cand relatia lor redevenea ce fusese el incepea sa poarte biluta rosie cu el. Ah! Singurul motiv pentrru care el se detasa de ea era daca una din „amicele” lui deveneau ceva mai importante pentru el. Atunci devenea un pic prea serios, prea implicat, si ea prefera sa pastreze distanta. Dar mereu relatiile se terminau. Si ei erau mereu prieteni. Si ea era mereu fermecatoare si ocupata. Si el era mereu aiurit si pierdut, purtand biluta rosie, lucioasa cu el.
      - Buna!vocea unei fete ii intrerupse firul gandurilor.
      - Buna Cristina, zise Mihai serios.
      - Buna, zise si Maia tragandu-se mai aproape de Mihai pentr a-i facee Cristinei loc la masa lor.
      - Nu! Nu stau! Ma grabesc! Cum merg planuurile de nunta?
      - Bine. Facem lista de invitati, spuse Maia indreptandu-si privirea spre Mihai.
      - Atunci eu va las! Ah! Sunteti norocosi!
      Mihai scapa bila. Maia se ridica si se intinse dupa ea. Purta o pereche de balerini albi absolut ridicoli dar care pe ea veneau atat de natural, o fusta pana la genunchi alba cu buline rosii si cu o dantela ingusta pe margine, o bluza rosie incretita usor la marginea manecilor scurte si o esarfa alba brodata. In parul ondulat avea clame mici, rotundee ce semanau cu niste cirese.
      - Un cavaler veritabil!zise vioi cu o spranceana ridicata si se aseaza langa el.
      Mihai o saruta pe frunte, ii trecu mana prin par si isi lasa buzele aproape de umarul ei, imbatandu-se cu mirosul pe care il radia.
      - Mirosi a cirese. Nimic nu se compara cu mirosul de cirese.